Nu cumparati un apartament în New Residence Drumul Taberei înainte sa stiti pe ce va aruncati banii. Constructia este deja ilegala prin Amenda data de Politia Sector 5!

Atunci când s-a proiectat acest ansamblu rezidențial, nimeni nu s-a gandit la confortul tau si a familiei tale.  S-au gandit doar cum sa va insele si sa ramina cu mai multi bani in buzunar. De ce stim asta:

    • Constructia New Residence Drumul Taberei nu rezista la cutremur!

      • Autorizatia de constructie a fost luata pentru P+1+M, dar construcția este deja la P+3 și va ajunge la P+4 (sau P+2E+2M, cum zic ei pe site). Ceea ce refuza sa va spuna cel care vinde este ca in zona nu este nicio constructie mai mare de P+2 – puteti sa verificati singuri in zona. Nu doar din motive urbanistice, ci si din motive de teren care nu rezista la constructii inalte- astfel la primul cutremur aveti toate sansele sa ramaneti fara casa!

 

    • Constructia New Residence Drumul Taberei nu poate fi intabulata legal! 

      • Având în vedere diferenta de inaltime intre autorizatia de constructie si realitate (cel putin 2 etaje), constructia nu poate fi receptionata de catre comisia in care ar trebui sa fie reprezentanta si Primaria Sector 5 si ISC. Deci fie o sa fie receptionata cu P+1+M (ca in autorizatia de constructie), fie o sa fie data o spaga ca sa fie receptionata ca P+4, caz in care membri comisiei sunt responsabili penal, iar daca sunt condamnati, firma o sa fie obligata sa darame constructia – sau sa o reduca la P+1+M, ca in autorizatie. Oricum daca dati avans, banii sunt pierduti!

 

    • Locurile de parcare nu sunt legale!

      Pentru cele 284 de apartamente de pina în 100 de mp sunt obligati sa faca 284 de locuri de parcare in incinta complexului (nu pe dinafara sau pe strazile laterale). Dimensiunile pentru un loc de parcare legala sunt de principiu 2m x 5m, deci nu au cum sa faca atatea pe terenul respectiv.

    • S-a dat spaga pentru autorizatie la New Residence Drumul Taberei

      daca e sa credem ceea ce se zvoneste si se lauda prin cartier cei care se ocupa de constructie (si care au sediul la 200 de metri de locatia constructiei). Probabil la fel se va face receptia cladirii care este in realitate P+4 si in acte P+1+M.

Vezi si autorizatia de constructie pentru New Residence Drumul Taberei.

Semneaza si petitia online pentru oprirea constructiilor

Update 30 Septembrie:

Avand în vedere comentariu primit mai jos (aparent de la complexul in cauza) am întrebat un avocat și un urbanist daca ceea ce spun ei este real. Iata raspunsurile primite mai jos:

Update 25 Octombrie:

Puteti lasa alte opinii sau comentarii mai jos:

 

5 gânduri despre „New Residence Drumul Taberei – constructie ilegala

  1. Stimati domni, doamne, potentiali cumparatori si alte persoane interesate,

    Va multumim pentru interesul manifestat pentru proiectul New Residence Drumul Taberei. Suntem convinsi ca acest proiect va fi unul dintre cele mai frumoase proiecte din Bucuresti si invitam toti potentialii cumparatori sa ne viziteze.

    Prin prezentul comunicat dorim sa confirmam – fara ezitare – faptul ca proiectul se afla in legalitate. Constructia inainteaza in ritmul propus de noi de la inceput, bazat pe autorizatia initiala (P+1+M), si in termenele si conditiile legale pentru obtinerea re-autorizarii necesare.

    Nota autorilor blogului: Aceasta este o minciuna – vezi raspunsul de la avocat si urbanist ca nu este permisa re-autorizarea in conditiile constructiei actuale care a depasit limitele legate.

    De asemenea confirmam ca proiectul New Residence Drumul Taberei se incadreaza in limitele de inaltime maxima permise de PUD si PUZ existente la nivelul unitatii administrativ teritoriale si nu aduce o atingere parametrilor legali privind CUT si POT.

    Nota autorilor blogului: Aceasta este o minciuna – vezi raspunsul de la avocat si urbanist care arata ca deja constructia actuala a depasit limitele de inaltime maxima PUG si PUZ (maxim P+2, 10 metri) si ca s-a depasit CUT-ul legal.

    Pentru cei interesati, pentru orice informatii suplimentare referitoare la situatia juridica a proiectului nostru, va invitam la sediul firmei noastre din Strada Drumul Cooperativei Nr. 24, unde va putem pune la dispozitie toata documentatia relevanta.

    Nota autorilor blogului: Recomandam cumparatorilor sa isi angajeze un avocat si un urbanist si sa verifice autorizatia de constructie si respectarea legilor actuale – gasiti linkuri relevante la fiecare raspuns in site. Si mai ales sa nu dea avans – pentru ca o asemenea constructie nu poate fi intabulata dpdv legal. Poate doar ilegal.

    Precizam ca nu avem placerea de a-l cunoaste pe autorul acestui blog (“daca e anonima o semnez si eu” dupa cum spunea Catavencu altadata), dar prin acest mesaj ii trasmitem si dumnealui/dumneaei invitatia de a ne vizita la sediul firmei noastre pentru a se convinge singur(a) de situatia legala clara in care ne aflam.

    Nota autorilor blogului: Multumim pentru invitatie, noi ne-am lamurit. Va invitam sa respectati legea si sa fiti transparenti fata de cumparatori si concurentii – publicati pe site-ul dvs. autorizatia de constructie completa, ca si PUD-ul care va da dreptul sa construiti mai mult de 2 etaje – 10 metri

    Cu consideratie,

    New Residence Drumul Taberei

    Apreciază

  2. Bună ziua,

    Sunt interesat de apartamentele din acest ansamblu, tocmai mă pregăteam să semnez un antecontract – înțeleg că are probleme, aș vrea să pot studia mai în detaliu documentele pe care le-ați adăugat de la avocat / urbanist – mi le puteți trimite pe e-mail, vă rog? Nu pot să deschid link-urile pe calculator, aparent…

    Mulțumesc mult!

    Apreciază

    1. Toate informatiile pe care le avem le-am publicat – sunt linkuri de pe prima pagina catre fiecare intrebare, impreuna cu raspunsul primit. Noi am adaugat doar pozele si linkurile catre legile gasite online si la care se facea referinta.

      Cel mai bine puteti consulta un avocat – daca ii indicati resursele date sunt suficiente elemente pentru a putea identifica problemele legale. Noi am prezentat doar informatii publice, daca aveti acces si la alte documente de la dezvoltator puteti sa mergeti si cu acelea.

      Apreciat de 1 persoană

    1. Evident ca am facut si sesizarile pe care le puteam face. Chiar inainte de lansarea site-ului. Continuam si cu ele si exploram toate oportunitatile. Din pacate autoritatile din Romania se misca greu, daca se misca – pe astea se bazeaza multi din cei ce incalca legea. Poaet daca ar raporta mai multi, ar fi altfel. Pe de alta parte este clar ca nu vor putea intabula legal constructiile pe actuala autorizatie. Deci teapa va fi a celor care au dat avans. Firma care construieste e responsabila in limita a 1000 de RON, cat are capitalul social.

      Apreciază

Lasă un comentariu